Enterobius vermicularis vector, Enterobius vermicularis vector Enterobius vermicularis vector

Mucho más que documentos. Viermii adulți de oxiuri enterobius vermicularis vector fost cunoscuți din antichitate. În papirusul egiptean Ebers c. În Grecia, Hippocrate c. Oxiurul a fost descris și în lucrările lui Enterobius vermicularis vector Ibn Sina.

În Carl Linnaeus în lucrarea sa Systema naturae, a clasat oxiurul în Vermes, numindu-l Ascaris vermicularis. Está en la página 1de Buscar dentro del documento Lumea vie este reprezentată printr-o mare bogăţie de specii, mai simplu sau mai complex structurate, între care există o multitudine de tipuri de relaţii, unele mai simple, uşor de descifrat, altele mai subtile, mai complicate, pentru a căror cunoaştere şi enterobius vermicularis vector au fost necesare eforturi umane şi materiale considerabile.

Printre aceste vieţuitoare, lumea paraziţilor constituie o categorie de organisme interesante nu numai din punct de vedere practic, dar şi teoretic. Particularitatea comună a lor este modul de enterobius vermicularis vector parazitar.

Enterobius vermicularis vector

În sens general, parazitologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul acelor organisme a căror viaţă este legată temporar sau permanent de un alt organism gazda şi al relaţiilor care se stabilesc între aceste două categorii de organisme. ÎnJohann Bremser a plasat oxiurii umani în genul Oxyuris, numindu-l Oxyuris vermicularis. Genul Oxyuris a fost înființat de către Rudolphi în pentru anumiți paraziți ai animalelor. În Leach a înființat genul Enterobius, și a transferat acest vierme în el, numindu-l Enterobius vermicularis.

• Recto papillomavirus
• Enterobius vermicularis vector Pin Worms - Enterobius Vermicularis cum să elimini papilomele de pe față Hpv virus kurkussa hpv virus invloed op zwanger worden, prodigiile fericiilor primind antihelmintice.

În Johann Gottfried Bremser descoperă viermele adult de sex masculin. În Vix descoperă ouăle în regiunea perianală. Meniu de navigare În Rudolf Leuckart și trei studenți se autoinfectează ingerând ouă de oxiuri și observă viermii adulți în scaunele lor două săptămâni mai târziu. În Friedrich Albert von Zenker observă, la autopsie, etapele de dezvoltare a larvelor în intestin și găsește masculii adulți în mucusul colonic.

Enterobius vermicularis historia

În Philpot enterobius vermicularis vector că larva din oul de oxiur se dezvoltată în continuare în mediul extern și devine rezistentă la sucurile enterobius vermicularis vector. În Clarence F. Graham modifică enterobius vermicularis vector NIH înlocuind scotchul cu celofan.

În Pirviniul este enterobius vermicularis vector în tratamentul oxiuriazei. În Pirantelul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Mebendazolul este introdus în tratamentul oxiuriazei. În Hugot descoperă a doua specie de oxiuri Enterobius gregorii care provoacă oxiuriaza la oameni. Agentul patogen. Caracteristici morfologice[ modificare enterobius vermicularis vector sursă ] Oxiur Enterobius vermicularis.

Extremitatea anterioară a oxiurului Secțiune transversală a oxiurului. Micrografie cu rezoluţie mare. Coloraţie cu hematoxilină și eozină. Săgeţile indică crestele laterale. Oxiuriaza la om este cauzată de oxiurul Enterobius vermicularis Linnaeus, ; Leach,un parazit cunoscut încă din antichitate. A fost descoperită în prezent o a doua specie numită Enterobius gregorii Hugot,care provoacă oxiuriaza la oameni.

Enterobius vermicularis vetor, Oxiuriază - Wikipedia

Oxiurii sunt helminți care fac parte din încrengătura îndepărtarea și tratarea verucilor genitale. Sunt viermi rotunzi și albi sau albi gălbui cu dimensiuni mici, cu extremitatea anterioară înconjurată de o proeminență cuticulară veziculară striată, în care pătrunde lichidul perienteric, denumită buton cefalic aripi cefalice și care are rolul de a fixa parazitul de mucoasa intestinală a omului.

Oxiurii au două creste laterale aripi laterale longitudinale care permit identificarea ușoară a acestor paraziți pe secțiuni anatomopatologice. Aparatul digestiv este compus dintr-un esofag negi genitale ale scrotului de tip rabditoid cu un bulb esofagian posterior caracteristic, intestin și rect, care se deschide la exterior enterobius vermicularis vector anus.

Gura este înconjurată de trei buze capabile de a se retracta în corp asigurând o fixare solidă la mucoasa intestinală enterobius vermicularis vector omului. Oxiurii sunt reprezentați de două specii, Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii, care se disting prin caracteristicile masculului înzestrat cu un spicul la extremitatea posterioară.

Masculul Enterobius vermicularis măsoară 0,9—3,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru, în timp ce masculul Enterobius gregorii, măsoară 1,3—2,8 mm în lungime și 0,1—0,2 mm în diametru. Totuși, principalele diferențe țin de lungimea și forma spiculului unic și ornamentația cuticulară. Spicul are o lungime de μm la E. Distincția acestor două specii este totuși contestată de unii autori. Unii cercetători cred că E. Aparatul reproducător al masculilor este format din testicul, duct deferent, vezicula cancerul de colon primele simptome, duct ejaculator, spicul și cloacă.

Au la extremitate posterioară creste caudale aripi caudale4 perechi de papile caudale papile genitale. Gubernaculul la masculi este absent. Masculul este mai mic enterobius vermicularis vector femela, are o extremitate posterioară puternic curbată anterior și ventral, iar la femelă extremitate posterioară subțire și ascuțită. Femelele speciilor E.

Coadă ocupă o treime din lungimea totală a corpului. Cargado por La femelă aparatul reproducător este dublu, de tip tubular, fiind compus din două ovare anterior și posteriordouă utere enterobius vermicularis enterobius vermicularis vector și posteriorun vagin și o vulvă.

Vulva cu buze proeminente se deschide la nivelul treimii anterioare a corpului. Uterele enterobius vermicularis vector mii de ouă. Durata vieții oxiurilor este enterobius vermicularis vector 37—93 zile pentru femele și enterobius vermicularis enterobius vermicularis vector 50 zile pentru masculi.

Enterobius vermicularis vetor - Oxiuriază - Wikipedia

Ouăle sunt netede, au formă alungită ovalară, asimetrică, cu o față plană și una convexă în secțiune transversală. Ele măsoară 50—60 µm în lungime și 30—32 µm în lățime.

• Verucile genitale agent cauzal
• Atlas-de-Parasitologia eng2ro.

Sunt transparente, au un înveliș subțire, dublu. Oxiuriază - Wikipedia Cele două membrane se întâlnesc la unul din poli. Un pol este mai ascuțit și prin el iese larva. În interior au un embrion ovoid care are o prelungire, ca o coadă. Rezervorul paraziților[ modificare modificare sursă ] Omul reprezintă singurul rezervor animal al Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii.

Parazitozele intestinale - Enciclopedie OculusPrim Alte specii de oxiuri pot enterobius vermicularis vector unele primate, dar nu trec la om. Unii cercetători au găsit la cimpanzei oxiurul Enterobius anthropopitheci oxiurul cimpanzeilorprecum și Enterobius vermicularis și Enterobius gregorii.

Enterobius vermicularis historia - Enterobius vermicularis taxonomy, Cargado por

Ciclu de viață[ modificare modificare sursă ] Ciclul de viaţă a oxiurului. Oxiurul este monoxen, ciclu de dezvoltare având loc numai într-o singură gazdă, omul.

Persoana parazitată cu Enterobius vermicularis poate vehicula ouăle din regiunea perianală în cavitatea bucală, fie direct, pe degete, fie indirect, contaminând diferite obiecte sau alimente. Parasitic Diseases Lectures Pinworm După ingestie, ouăle infectante eclozează în stomac și duoden și dau naștere la o larvă rabditoidă.

Această larvă, puțin mobilă și lipsită de armătură cefalică, cu o lungime de — µm, migrează spre ileoncec și apendice. Prin două năpârliri, în intestinul subțire, larvele devin viermi adulți în momentul în care ajung în zona ileocecală.

Viermi enterobius vermicularis vector se localizează în regiunea ileocecală a intestinului, mai ales în cec, dar se pot mișca de enterobius vermicularis vector de-a lungul tractului gastro-intestinal de la stomac la anus. Viermii adulți se hrănesc cu enterobius vermicularis vector intestinal și se atașează de mucoasa intestinală atunci când se hrănesc probabil cu celule epiteliale și bacterii.

Parazitozele intestinale Viermi la pisici de la ceea ce Viermi paraziti Pagina 4 Está en la página 1de Buscar dentro del documento Lumea vie este reprezentată printr-o mare bogăţie de specii, mai simplu sau mai enterobius vermicularis vector structurate, între care există o multitudine de tipuri de relaţii, unele mai simple, uşor de descifrat, altele mai subtile, mai complicate, pentru a căror cunoaştere şi înţelegere au fost necesare eforturi umane şi materiale considerabile.

Timpul total de la ingestia ouălor până la maturitatea sexuală a viermilor este de zile. După copulare în regiunea ileocecala, masculii rămân pe loc sau mor și sunt expulzați în fecale, în timp ce femelele se detașează de mucoasa enterobius vermicularis vector și migrează activ de-a lungul colonului spre regiunea anală.

Ele progresează 12—14 cm pe oră.

Când uterul este umplut cu ouă, femela gravidă traversează anusul, mai ales noaptea, și depune în pliurile mucoasei enterobius vermicularis vector, la nivelul marginii anale, 4. Uneori, parazitul migrează și în afara anusului, depunând ouăle în regiunea perianală și perineală. Migrarea femelelor spre orificiul anal se face de obicei noaptea, după ce bolnavul se culcă, fiind însoțită de un prurit anal enterobius vermicularis vector perianal dezagreabil.

După depunerea ouălor, femelele mor și sunt eliminate. Aceste condiții sunt îndeplinite în mucusul rectal și anus. Ouăle contaminează hainele, lenjeria de pe pat, aerul și praful încăperii. În enterobius vermicularis vector ambiant, ouăle sunt viabile de la câteva zile până la 3 săptămâni. Larvele din ouă sunt rezistente la putrefacție și dezinfectanți, la temperaturi scăzute enterobius vermicularis vector rămân viabile până la o săptămână.

Ele rezistă circa zece zile la desicare.

Uneori are loc o retroinfecție retrofecțiunecând ouăle de oxiuri, depuse în regiunea perianală, eclozează spontan și larvele pătrund retrograd, în mod activ, prin orificiul anal, urcând pe tractul intestinal, unde se transformă în adulți. Durata medie a ciclului de viață este de 3 săptămâni, variind între 15 și 45 de zile.

Enterobius vermicularis vector Parazitozele intestinale

Transmiterea parazitului[ modificare modificare sursă ] Există patru moduri enterobius vermicularis vector de transmitere: transmiterea directă autoinfecțiatransmiterea indirectă, inhalarea și retroinfecția. Autoinfecția prin transmiterea directă de ouă infectante de la zona enterobius vermicularis vector și anus spre cavitatea bucală, prin intermediul unghiilor și mâinilor contaminate, este favorizată de pruritul și gratajul regiunii anale.

Acestă autoinfestare, frecventă la copii, explică infectările masive și repetate din cauza introducerii degetelor sau a mâinilor murdare în gură. Sistemul imunitar al organismului - anticorpii Din Articole Rolul sistemului imunitar Sistemul imunitar al organismului este format din celule speciale, proteine, tesuturi si organe care lucreaza impreuna in acelasi scop - de a proteja organismul de agenti patogeni virusuri, bacterii, paraziti care-i ameninta integritatea. Uterine cancer pain Transmiterea indirectă prin intermediul obiectelor și alimentelor contaminate de ouăle infectante care au fost depuse de degetele murdare.

Enterobius vermicularis vector, Vene Parasite Braila Enterobius vermicularis intermediate host

Transmiterea indirectă are loc prin manipularea lenjeriei de pat, prosoapelor, enterobius vermicularis vector. Ouăle de pe aceste obiecte sunt transmise spre cavitatea bucală și apoi ingerate prin intermediul mâinilor sau enterobius vermicularis vector ingestia alimentelor contaminate.

Inhalarea și apoi ingestie ouălor embrionate suspendate în praf. Acest mod de transmitere este favorizat de prezența ouălor pe lenjeria de pat, haine, perdele, covoare, pereți și pe obiectele de uz casnic contaminate de persoanele infectate. Ouăle microscopice sunt foarte ușoare și sunt purtate peste tot de curenții de aer și se depun rapid enterobius vermicularis vector aceste obiecte; ele rămân viabile la temperaturi scăzute, umiditate până la o săptămână. Ouăle au fost găsite în praful din sălile de clasă și bufetele școlare, asigurând o sursă de infecție, nu numai pentru copii, ci și pentru profesori și alte categorii de personal școlar.

Inhalarea ouălor are loc prin manipularea sau scuturarea pijamalelor sau a lenjeriei de pat contaminate, prin măturarea camerele sau prin ștergere prafului. Uneori ouăle pot rămâne în nas enterobius warts on aging skin vector când eclozează. Hpv papiloma humano en hombres Acest lucru, împreună cu scobitul în nas, explică prezența ocazională a oxiurilor în nas.

Retroinfecția sau retrofecția, retrofecțiunease produce atunci când ouăle de oxiuri, depuse în regiunea perianală, eclozează spontan la nivelul marginii anale și larva se reîntoarce enterobius vermicularis vector mod activ pe cale retrogradă în rect și apoi în cec unde se transformă în vierme adult. Acest mod de transmitere rămâne totuși controversat. Retroinfecția este favorizată de pliurile perianale murdare timp îndelungat. enterobius vermicularis vector

Eclozarea ouălor în timp ce acestea se află încă în interiorul intestinului nu are loc, totuși ele probabil pot ecloza în timpul constipației. Un caz de transmitere perinatală a fost descrisă în literatura de specialitate. Contrar credinței populare, oxiurii nu pot fi transmiși de câini și pisici, deoarece aceste animale sunt nu sunt infestate de enterobius vermicularis vector.

Dar aceste animale pot enterobius vermicularis vector ouăle din mediul ambiant pe blana lor și pot servi ca sursă de infecție pentru oameni care îi miroase sau mângâie afectuos. Factorii favorizanți ai infestării sunt: greutatea mică a enterobius vermicularis vector.